Programul de master profesional (2 ani) este acreditat de ARACIS (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior) şi formează specialişti în domeniile consultanței nutriționale și stilului de viață sănătos. Absolvenţii acestui master:

  • pot oferi servicii de consultanţă în domeniul nutriţiei, prin conceperea de programe nutriţionale personalizate, specifice vârstei, profesiei, stării fiziologice de moment sau patologice a clientului; 
  • în plan educaţional, pot contribui la implementarea informaţiilor corecte privind alimentaţia raţională, bazată pe consumarea unei diete echilibrate – prin şcoli, media scrisă şi vorbită;
  • pot lucra în organizaţii guvernamentale sau ONG-uri, la nivel naţional sau internaţional, care au departamente specializate, sau sunt integral axate pe politici şi programe regionale, respectiv globale ale nutriţiei (ex. World Health Organization, UNICEF, FAO etc.);
  • pot lucra în laboratoare de control al calităţii alimentelor (inclusiv sub aspect toxicologic) sau de testare şi omologare a unor noi suplimente alimentare.

De asemenea, absolvenţii acestui master pot urma studii doctorale, fiind astfel capabili să ocupe poziţii academice sau în lumea ştiinţifică, precum şi în companii private sau de stat cu profil specific.

Programul de master oferă absolvenților următoarele cunoștințe și aptitudini: (extrase din Suplimentul de diplomă):

a)Cunoștințe

Studentul: cunoaște noţiunile din domeniul biologiei şi biochimiei nutrienţilor; cunoaște relațiile dintre cele trei procese fundamentale prin care organismul îşi procură şi utilizează substanţele şi energia: digestia, absorbţia şi metabolismul; cunoaște modalitățile de stocare şi utilizare a substanţelor absorbite; cunoaște necesităţile nutriţionale  pe grupe de vârstă şi comunităţi; cunoaște tipurile de grupuri (comunități); cunoaște modul în care trebuie alcătuite aceste grupuri pentru a fi funcționale; cunoaște metodele de lucru ale nutriționistului, în calitate de lider de grup; cunoaște metodele de evaluare a stării de sănătate a grupurilor; cunoaște modificările fiziologice din timpul sarcinii, alăptării şi a fiecărei vârste; identifică modul în care trebuie intervenit pentru corectarea erorilor stilului de viaţă; cunoaște și identifică dezechilibrele nutriţionale; cunoaște mecanismele psihologice ale comportamentelor alimentare; cunoaște modalităţile de prevenire şi intervenţie în obezitate şi în tulburările de comportament alimentar; cunoaște modelele explicative ale comportamentelor, cogniţiilor şi emoţiilor implicate în alimentaţie; cunoaște diversitatea și complexitatea surselor de hrană de origine animală și vegetală; conștientizează rolului tradițiilor și a trecutului istoric al diferitelor comunități umane în modul actual de utilizare a resurselor de hrană; cunoaște normele internationale și legislația europeană și națională privind factorii de risc, calitatea si igiena alimentelor; întelege modul în care biochimismul organismului este adaptat pentru stocarea, metabolizarea și detoxifierea xenobioticelor; cunoaşte şi întelege corelaţiile dintre nutrițe și activitățile de fitness; întelege modului în care biochimismul organismului este adaptat necesităţilor depunerii diferitelor tipuri de efort; cunoaște și înțelege temele majore de dezbatere în bioetica contemporană și etica academică.

b)Aptitudini

Studentul: are capacitatea de a utiliza noţiunile privind  procesele biochimice şi fiziologice studiate în înţelegerea complexităţii organismului uman; are capacitatea de a explica, cu scheme şi diagrame, procesele biochimice şi fiziologice din nutriţie; are capacitatea de a lucra în condiţiile unui laborator de microbiologie sau de aplicare a biotransformărilor în procese din industria alimentară modernă; poate concepe şi implementa un plan de intervenţie pentru probleme de tip obezitate, bulimie sau anorexie; are capacitatea de a evalua caracteristicile biochimice și organoleptice ale unor produse alimentare nou introduse în țara noastră, în condițiile globalizării; este capabil să implementeze regulile de bună practică alimentară GFP (engl. Good Food Practice) și de bună practică de laborator GLP (engl. Good Laboratory Practice); are capacitatea de a elabora proceduri standard de lucru în laborator; poate întocmi designul unui experiment de toxicologie, culege, analiza şi interpreta  datele, aplica metode de calcul şi formula concluzii; este capabil să conceapă şi să pună în practică un plan de consiliere în domeniul nutriţiei; poate alcătui un grup de lucru, să identifice punctele forte și slabe ale unui grup și să îl direcționeze spre obiectivul propus; are capacitatea de evaluare critică a dietei în vederea consilierii asupra unei alimentaţii corecte; poate elabora designul unui plan de activitate fizică adecvat necesităților individuale; și-a dezvoltat o serie de deprinderi legate de practica scrisului, în toate formele acesteia, de la tehnica realizării conspectelor la modul de concepere a unei lucrări ştiinţifice.

Admiterea se face pe baza mediei de licență (100%). Criteriul de departajare este media anilor de studiu.

Persoană de contact: Lector Dr. Anca Stoica (anca.stoica@ubbcluj.ro).