Procesele de dezvoltare a bazei materiale sunt mai puţin spectaculoase dar, prin eforturi susţinute, s-au dotat toate departamentele cu aparatură de informatizare, s-au efectuat reparaţii pentru deschiderea unor noi spaţii didactice şi s-a îmbogăţit zestrea bibliotecilor (prin achiziții directe, donaţii, prin programele europene sau granturi).
Cele patru departamente dispun de o importantă infrastructură adițională, reprezentată de Muzeul Zoologic, Vivariul, Grădina Botanică, Muzeul Botanic şi Herbarul, Muzeul de Mineralogie, Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie, care reprezintă și valori patrimoniale semnificative ale Universității. Pentru practica de vară a studenţilor sunt utilizate bazele de la Beliş şi Arcalia; de asemenea, la Arcalia se desfășoară cursuri modulate și întruniri studențești.
Cercetarea ştiinţifică este radical reconsiderată, ea desfăşurându-se pe baza unor proiecte care-şi propun o mai solidă ancorare în necesităţile practicii social-economice. În cele 3 unități de cercetare acreditate – Biologie experimentală, Inginerie genetică vegetală, Centrul de Cercetări Geologice Integrate – activează cadre didactice sau cercetători cu o recunoscută reputaţie ştiinţifică. Facultatea s-a implicat activ în realizarea Institutului de Cercetări Experimentale Interdisciplinare în Bio-Nano- Științe, cu mai multe laboratoare şi colective de cercetare.
Începând cu anul 2020, UBB a inaugurat o nouă stațiune științifică: Stațiunea Științifică UBB – Danubius (localitatea Coronini, județul Caraș-Severin, pe malul Dunării, în Parcul Natural Porțile de Fier). În cadrul acestui complex, sunt organizate două laboratoare științifice: Laboratorul de Biogeografie și Conservare a Biodiversității coordonat de Facultatea de Biologie și Geologie, respectiv Laboratorul pentru Investigarea Factorilor de Mediu coordonat de Facultatea de Știința și Ingineria Mediului.
Facultatea are toată baza materială și competențele ştiinţifice care să creeze o atmosferă academică performantă la nivel naţional şi internaţional.
Numărul mare de specializări şi direcţii de cercetare este oglindit în numărul şi diversitatea laboratoarelor: laboratoare de genetică, biochimie şi biologie moleculară, laboratoare de microbiologie, fiziologia plantelor şi a animalelor, laboratoare de ecologie, etologie şi biodiversitate (botanică, zoologie, ecologie acvatică etc.), laboratoare de geologie (mineralogie, paleontologie, micropaleontologie, paleotheriologie, geochimie și geocronologie, de testare a geomaterialelor etc.).
LEGENDĂ HARTĂ
Str. Clinicilor nr 5-7
BIOLOGIE.ECOLOGIE
Amfiteatrul ,,Emil Racovita” – 170 locuri
Sala de curs ,,V.Gh.Radu” – 120 locuri
Sala de curs ,,Nova” – 60 locuri
Sala de curs de Biologie (B2)- aprox. 50 locuri
Laborator didactic de Genetica – 15 locuri
Laborator didactic de Genetica moleculara- 13 locuri
Laborator didactic video (L. Video) – 14 locuri
Laborator de zoologia nevertebratelor – 15 locuri
Laborator didactic de Ecologie (Eco.3) – 25 locuri
FIZIOLOGIE ANIMALĂ
Amfiteatrul de Fiziologie animala – 60 locuri
Laborator didactic de Fiziologia animalelor – 15 locuri
Laborator didactic de Hematologie și Imunologie – 20 locuri
Laborator didactic de Biologie celulara și moleculara – 16 locuri
Laborator de Metabolism și Nutriție – 15 locuri
BIOCHIMIE.BIOFIZICĂ
Sala de seminar de Biofizica – 20 locuri
Laborator didactic de Biofizica – 12 locuri
Laborator didactic de Biochimie – 17 locuri
Str. Republicii nr 42 și 44
GRĂDINA BOTANICĂ
Sala de curs ,,Gradina Botanica” – 80 locuri
Sala de seminar ,,Botanica aplicata” – 20 locuri
Laborator didactic de Taxonomie vegetala – 20 locuri
DECANAT
Str. Kogalniceanu nr 1
BIOLOGIE VEGETALĂ ŞI MICROBIOLOGIE
Sala de curs ,,Emil Pop” – 80 locuri
Laborator didactic de Fiziologia plantelor – 14 locuri
Laborator didactic de Microbiologie – 14 locuri
Sala de seminar 62 – 25 locuri
GEOLOGIE