Granturi de tip „seed”
Conducerea Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca a constituit prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 12941/14.10.2021 Fondul de Dezvoltare UBB 2021 pentru finanțarea granturilor de tip „seed” în sumă de 7.860.000 lei (5000 lei/persoană).
Granturile se oferă cadrelor didactice si cercetătorilor UBB pentru dezvoltarea profesională conform Planului individual de dezvoltare academică. Acordarea granturilor se face conform Ghidului de accesare și utilizare a granturilor de tip „seed”.
Cererea de finanțare, corelată cu Planul individual de dezvoltare academică, se depune până la data de 10.01.2022 la directorii de departamente. Cererile care sosesc după această dată, NU vor mai fi luate în considerare. Avizul dat de către directorul de departament și de decan este condiționat de prezentarea și avizarea raportului aferent grantului SEED acordat în anul 2020. După avizare, fondurile alocate pot fi folosite pe parcursul anului universitar 2021-2022 pe baza unor referate de necesitate înaintate conform reglementărilor în vigoare.