Programul de masterat Biologie medicală – linia maghiară cu durata de 2 ani, este acreditat ARACIS, respectă tematica European Syllabus (https://www.obbcssr.ro/wp-content/uploads/2021/02/Programe-de-master-pt.-bbc-cf.-HG-641_2019.pdf) şi este orientat preponderent spre formarea competenţelor profesionale în domeniul biologiei medicale în general și al analizelor de laborator.

Programul de masterat oferă absolvenților următoarele competențe (extrase din Suplimentul de diplomă):

Competenţe generale

· Aplicarea principiilor biologiei, conceptelor şi tehnicilor sale în domenii specifice ale stiinţelor biomedicale;

· Capacitatea de a explica şi interpreta la nivel celular şi molecular diferitele tipuri de procese şi mecanisme din domeniul stiinţelor biomedicale.

Competenţe de specialitate

· Utilizarea echipamentelor de laborator, a tehnicilor moderne şi a instrumentelor bioinformatice în domeniul analizelor medicale;

· Dezvoltarea unor competenţe interpersonale – abilitatea de a lucra în echipe;

· Dezvoltarea unor competenţe sistemice, în special abilitatea de a lucra independent, de a elabora proiecte, de a le dezvolta şi de a obţine rezultate de bună calitate;

· Dezvoltarea abilităţii de analiză şi sinteză bazată pe utilizarea unor metode ştiinţifice riguroase;

· Competențe pentru efectuarea analizelor de laborator medical și din laboratoare de control al calității;

Admiterea se face pe baza mediei de licență (50%) și a unui interviu pe baza unei tematici afișate pe site (50%). Persoană de contact: Conf. Dr. SZEKELY Gyongyi (gyongyi.szekely@ubbcluj.ro)

CRITERII DE SELECŢIE:

CALCULAREA MEDIEI DE ADMITERE :
• (50%) media de licenţă
• (50%) nota la proba orală – interviu
CRITERIUL PENTRU DEPARTAJARE:  • media anilor de studiu, • nota la interviu
TEMATICA PENTRU PROBA ORALĂ – INTERVIU: Motivaţia şi interesul pentru specializarea aleasă; idei referitoare la subiectul lucrării de disertaţie

RESPONSABIL SPECIALIZARE: Conferențiar dr. Székely Gyöngyi