Practică/Internship Filara BioMed

Filara BioMed, companie din Cluj-Napoca specializată în furnizarea de soluții pentru laboratoare de cercetare și diagnostic, deschide o oportunitate de practică / internship pentru 2–3 masteranzi sau doctoranzi pasionați de biologie moleculară.

Lucrăm la dezvoltarea de kituri proprii de diagnostic molecular bazate pe Real-Time PCR / qPCR și ne dorim să implicăm studenți curioși, serioși și motivați, care vor să înțeleagă cum se transformă un assay molecular într-un produs real de diagnostic.

Activitățile pot include pregătirea reacțiilor PCR/qPCR, lucrul cu primeri și sonde, analiza curbelor de amplificare, optimizarea protocoalelor și documentarea experimentelor.

👩‍🔬👨‍🔬Căutăm persoane cu interes pentru biologie moleculară, PCR/qPCR, diagnostic molecular și lucru riguros în laborator.

Experiența practică este un avantaj, dar nu este obligatoriu, mai importantă este dorința reală de a învăța.

Locație: Cluj-Napoca

Tip: practică / internship

Locuri disponibile: 2–3

Cei interesați pot trimite CV-ul și câteva rânduri despre motivația lor la: office@filarabiomed.ro