Pe toți cei care vor să exploreze tainele Pământului, să cunoască fascinația mineralelor, enigma fosilelor, străfundurile peșterilor, măreția munților, forța vulcanilor sau să afle cum să descopere și să ocrotească resursele naturale.

Departamentul de Geologie, UBB Cluj, îi invită să i se alăture, să-și desăvârșească pregătirea profesională și să-și transforme pasiunea în împlinire.

Programul de studii universitare de licenţă de INGINERIE GEOLOGICĂ își propun să ofere studenţilor posibilitatea de a se instrui şi de a se forma ca specialişti într-un domeniu cu un pronunţat caracter aplicativ.

Geologia constituie un domeniu fundamental strâns legat de necesităţile practice de identificare, explorare, valorificare și protejare a resurselor naturale. Geologia favorizează interacţiunea dintre oameni şi constituenţii fizici ai Pământului, adică rocile, sedimentele, solurile şi fluidele, precum şi cu procesele naturale asociate. Mediul geologic este însă şi o resursă şi un hazard pentru dezvoltarea umană, fiind esenţial pentru viaţă. Acesta asigură apa, energia și multe dintre materiile prime necesare funcționării societății. De asemenea, contribuie la luarea deciziilor în planurile de urbanism și infrastructură, oferind și posibilități de cunoaștere și prevenire a hazardurilor (cutremure, erupții vulcanice, alunecări de teren, inundaţii).

Ingineria geologică este activ implicată în principal prin geotehnică și geologie inginerească în construcții civile și industriale, lucrări miniere și de foraj, de reabilitare a zonelor afectate, precum și lucrări publice asociate infrastructurii rutiere, feroviare, lucrărilor de îndiguire, stabilizare a versanților etc.

Absolventii sepcializarii Inginerie geologică sunt necesari pe piata muncii si pot activa în instituţiile sau companiile cu profil geologic, de construcţii sau protecţia mediului şi poate ocupa posturi de inginer geolog (prospecţiune, explorare, exploatare a resurselor minerale, energetice, resurse de apă), precum şi consultanţă în soluţionarea problemelor de mediu/ hazarduri naturale, proiectare si executare de lucrări de fundare la construcţii civile si industriale, protejarea patrimoniului istoric şi natural, arheologie, agricultură, îmbunătăţiri funciare etc. În condiţiile promovării Modulului Pedagogic, deţinătorul acestei diplome poate activa în orice unitate de învăţământ de stat sau privat de nivel gimnazial.

Absolvenții specializării Inginerie geologică vor avea calificarea de bază de INGINER GEOLOG, iar printre ocupațiile vizate sunt: Inginer geolog, Cercetător în geologie, Cercetător în geologie tehnică, Expert geolog, etc.

Printre compentențele dobândite:

– analizarea şi soluţionarea unor probleme din domeniul fundamental al ştiinţelor inginereşti şi ȋn particular a ingineriei geologice, pe baza aplicării cunoştinţelor teoretice şi practice corespunzătoare precum şi analiza şi soluţionarea problemelor de mediu geologic pe baza aplicării metodelor de inginerie geologică;

-evaluarea şi valorificarea resurselor geologice pe baza aplicării metodelor de inginerie geologică;

-intelegerea si abordare a problemelor de inginerie geologică ȋn toate domeniile vieţii si ştiintelor naturale;

-analiza şi interpreta procesele şi produsele geologice ȋn contextul evoluţiei dinamice a crustei terestre şi a valorificării industriale şi stiinţifice a resurselor minerale, de apă şi de patrimoniu natural.

– identificarea obiectivele de realizat, a resurselor disponibile, condiţiilor de finalizare a acestora, etapelor de lucru, timpilor de lucru, termenelor de realizare aferente şi riscurilor aferente precum şi să identifice responsabilităţie într-o echipă pluridisciplinară şi aplicarea de tehnici de relaţionare şi muncă eficientă în cadrul echipei.

-utilizaea efficienta a sursele informaţionale şi a resursele de comunicare şi formare profesională asistată (portaluri internet, aplicaţii software de specialitate, baze de date, cursuri on-line, legislaţie de mediu, etc.) atât în limba română cât şi în limba engleză. Va avea abilitatea de ȋnvăţare permanentă, ȋnţelegere şi aplicare a celor mai recente rezultate ştiinţifice.

Formarea unor buni specialişti este o prioritate a Departamentului de Geologie, care a asigurat de-a lungul anilor necesarul de specialiști pentru numeroase firme de specialitate din ţară (Romgaz, CRH, Dafora, Geiger România, OMV Petrom, Geosearch, Arcgeostudies, Geodesign, etc.) şi de pe mai multe continente (Europa, Asia, Africa, America de Nord, America de Sud sau Australia).

Plasamente tradiționale pe piața muncii

· companii naţionale şi internaţionale de prospectare, explorare şi extracţie a zăcămintelor de petrol şi gaze naturale (ROMGAZ, OMV PETROM, BP, Occidental, Chevron, Shell etc.)

· companii naţionale şi internaţionale de explorare şi extracţie a minereurilor (Geoservice, Devagold)

· firme de construcţii civile, hidrotehnice, drumuri şi poduri

· oficii şi puncte de lucru din subordinea consiliilor locale şi judeţene

· agenţii de protecţia mediului

· firme producătoare de roci ornamentale

· muzee judetene şi locale

… alte posibilităţi date de orizontul larg de cunoştinţe dobândit pe parcursul studiilor

Date de contact:

Sef lucrari dr. Horea Bedelean- horea.bedelean@ubbcluj.ro

Conf.dr. Nicolae Har- nicolae.har@ubbcluj.ro

Criterii de selecție

  1. Scrisoare de motivaţie –  notată cu ADMIS/RESPINS (depusă la înscriere). Scrisoarea de motivație poate fi de 1-2 pagini A4, tehnoredactată şi tipărită sau scrisă de mână, aceasta putând fi redactată şi la momentul înscrierii candidaţilor. Scrisorile scrise de mână NU vor fi dezavantajate la evaluare. MODEL AICI
  2. Media de bacalaureat – cu pondere 100% în media finală

Criterii de departajare în caz de medii egale:

• nota obţinută la proba de specialitate din cadrul examenului de bacalaureat (a 2-a probă a examenului de bacalaureat)
• Nota obținută la proba la alegere a profilului și specializării

Pentru specializările Geologie, Inginerie geologică LINIA ROMÂNĂ, înscrierea se face pe fişă unică de înscriere, cu menţionarea opţiunilor în ordinea preferinţelor.